Liga Brătianu

by Liga Brătianu

Introducere

Astăzi ne vedem ca fiind o societate fără margini, ne trăim viața în societate, egoist și ignorant. Considerăm politica ca fiind plictisitoare și prea depărtată spre a-i da vreo importanță. Totuși cu toții simțim o dezamăgire, o dezamăgire a unui popor înfrânt de anii comunismului și de cei ai tranziției.

Ne prezentăm dezbinați, echidistanți față de oricine și ne împlinim dezgustul într-un masochism național destinat pierzaniei. Democrația originală ne-a dezamăgit și-aceasta.

Într-un sistem împotmolit în trecut, peticit prost și cu rea voință, am ajuns la un capăt al răbdării. Mulți au decis să emigreze, alții au fost omorâți de acest sistem bolnav sau au ajuns ca și majoritatea, să aștepte un lider salvaționist.

România constituie țara cu cel mai mare număr de creștini raportat procentual, din lume. Nu doar creștini, ci și majoritar ortodocși. O unicitate – aici unde limba latină, influențele occidentale, ortodoxia bizantină, cultura balcanică și trecutul comunist se îmbină.

O societate împărțită, ce reprezintă un punct de coliziune a tuturor marilor imperii europene. O societate așa de colorată în straturile sociale ale acesteia, fără lideri, poate fi o ușoară pradă pentru dușmanii externi, ce pot să dinamizeze diferențele, făcându-ne să uităm ce ne unește.

Din păcate, nu ne amintim greșelile istorice, nu învățăm. Ignorarea unui trecut așa de traumatizant nu ar fi putut vreodată să ne ducă într-un alt loc. Mai multe răceli netratate pot fi cauzele unei pneumonii. O rană netratată poate fi uitatată momentan, însă durerea acesteia va fi consecința ignoranței.

Suntem într-un punct ca acesta. Un candidat salvaționist provenit din străfundurile sistemului urmaș al comunismului, nu este o salvare, ci doar o altă plasă întinsă poporului nostru.

Acest Călin Georgescu, oricât de irelevant ar fi putut să devină după anularea alegerilor, reprezintă una dintre fețele unei elite impuse, o elită ce față jocuri în spatele unei cortine de fier. 

Călin Georgescu, acest lup deghizat în oaie, trimis să îngenuncheze puținul bine pe care românii au reușit să-l realizeze de la scăparea de sub jugul dictaturii comuniste, a reușit să amăgească părți însemnate, ce-n alte ocazii ar fi fost de bună credință.

Ascensiunea lui Călin Georgescu în turul doi al alegerilor prezidențiale reprezintă o consecință a acumulării unor frustrări profunde în societatea românească, generate de neglijarea constantă din partea clasei politice în ultimii 36 de ani.

Lecțiile istoriei din ultimii 100 de ani al extremismul politic folosit în interes personal ne avertizează: nu doar divizează societăți, ci le paralizează răspunsul coerent în fața unor inamici externi. Cu toate acestea, în fața crizelor economice, sociale și morale, mesajele radicale găsesc teren fertil.

Campania prezidențială

Campania prezidențială din 2024 a fost una atipică, marcată de polarizare și o ascensiune fără precedent a retoricii totalitare. Printre candidați s-a remarcat o figură neașteptată: Călin Georgescu, un nume care a stârnit controverse atât în țară, cât și pe plan internațional.

Ceea ce vedem acum în România nu este un fenomen izolat. Este parte dintr-un val mai larg de populism și extremism care traversează Europa. Călin Georgescu reprezintă exact această tendință. Ascensiunea lui Călin Georgescu nu este întâmplătoare.

Într-o perioadă de incertitudine economică, polarizare socială și criză de încredere în clasa politică, mesajele simpliste devin extrem de atractive.”

Populismul funcționează prin identificarea unui dușman comun: fie că este vorba despre străini, globaliști sau minorități. În cazul lui Călin Georgescu, acest dușman a fost transformat în sistemul anti-român și elita globalistă.

Însă, dincolo de mesajele populiste, se ascunde o încercare de monopolizare a unui electorat subteran, care în anii tranziției nu a avut o reprezentare clară.

Călin Georgescu nu s-a remarcat doar prin discursurile sale populiste. De -a lungul carierei, acesta a făcut declarații care glorifică Mișcarea Legionară, o organizație responsabilă pentru un capitol sumbru al istoriei României.

A glorificat dictatura national comunistă a lui Ceaușescu și a negat crimele comise de aceștia împotriva opozanților politici. A susținut regimul militar pro-nazist al generalului Ion Antonescu, vinovat de crime împotriva umanității.

A susține concomitent aceste ideologii extremiste poate părea contrar, asta fiindcă este contrar. Călin Georgescu s-a arătat diferit prin intermediul algoritmilor unor grupuri demografice diferite între ele, majoritatea needucate politic, trecând pe lângă filtrele democratice ale presei, așa de ocupată în partizanatul politic al principalelor partide.

Mișcarea Legionară a fost una dintre cele mai periculoase forțe politice din Europa din perioada interbelică. Totuși cum a putut un individ asociat grupelor de interese moscovite să capteze votul unui electorat rusofob?

Succesul lui Călin Georgescu se bazează nu doar pe mesajele sale, ci și pe o campanie bine orchestrată de manipulare. Rețelele sociale au jucat un rol crucial în răspândirea mesajelor sale și în polarizarea electoratului. Discursurile lui Georgescu sunt atent construite pentru a apela la emoții: frică, nostalgie, furie. Aceste emoții sunt apoi amplificate de algoritmii platformelor digitale.

Întrebarea care este pe buzele fiecărui om: Cine este acest Călin Georgescu? De unde a apărut? Cine l-a ajutat?

Într-o țară cu o istorie zbuciumată, unde umbrele trecutului se amestecă cu promisiunile unui viitor mai bun, apar uneori figuri care stârnesc admirație, controverse… și teamă. Un om care pare să aibă răspunsuri pentru toate întrebările.

Ajutorul din umbră pentru Călin Georgescu

În 1944, România a fost ocupată de tancurile sovietice, iar în doar trei ani, rezistența democratică a fost zdrobită. Sub coordonarea Moscovei, o elită politică devotată a fost impusă, controlând toate instituțiile importante: armata, serviciile secrete și presa. Acest cerc vicios s-a perpetuat până la Revoluția din 1989, când regimul comunist a căzut aparent sub presiunea populară,  însă în realitate a fost o tranziție orchestrată.

S-au format patru tabere de putere după fuga lui Ceaușescu de pe CC al PCR.

În haosul care a urmat fugii lui Nicolae Ceaușescu din sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, puterea a fost revendicată de patru tabere principale:

1. Securitatea fidelă lui Ceaușescu, care dorea să păstreze structurile regimului, încercând să-l repună pe Ceaușescu ca și lider de stat.

2. Tabăra pro-Moscova, condusă de Ion Iliescu, care căuta să restaureze un model politic apropiat de cel sovietic, dar cu fațadă reformată.

3. Comuniștii reformați, în frunte cu Petre Roman, ce militau pentru o schimbare parțială a sistemului, suficient cât să îi mențină pe ei la putere.

4. Opoziția democratică, formată din lideri ai partidelor istorice, precum Corneliu Coposu și Ion Rațiu, care voiau o rupere totală de comunism și alinierea României la valorile occidentale.

Execuția grăbită a lui Nicolae și Elenei Ceaușescu în ziua de Crăciun a anului 1989 a avut un impact profund asupra dinamicii de putere din România post-revoluționară.

Decizia de a-l elimina rapid pe fostul dictator nu a fost doar o pedeapsă simbolică pentru abuzurile regimului său, ci și o manevră strategică a noii conduceri pentru a dezorienta și redirecționa Securitatea.

În urma execuției, Securitatea s-a văzut obligată să își regândească strategiile. Părăsită de liderul care o ținuse sub un control strict, s-a produs o fragmentare internă, ducând la formarea unor grupuri distincte.

O parte majoritară a structurilor a ales să sprijine Frontul Salvării Naționale, condus de Ion Iliescu, cu scopul de a-și proteja pozițiile, privilegiile și influența în stat.

Prin operațiuni discrete, aceste rețele au ajuns să influențeze politica, economia și presa, asigurând continuitatea vechilor practici sub o nouă fațadă.

Un alt obiectiv important al Securității a fost neutralizarea opoziției. Liderii partidelor istorice și ai mișcărilor civice democratice au fost monitorizați constant, iar metode precum intimidarea, discreditarea publică și sabotarea inițiativelor lor au devenit obișnuite.

Au existat cazuri de crime brutale, spre exemplu Mineriadele, atunci când mulțimile de mineri au fost îndreptate înspre capitală, unde au fost îndemnați să intre în marea studențimii din Piața Universității, una dintre singurele opoziții însemnate împotriva puterii lui Iliescu.

Au existat crime și împotriva presei libere, jurnalistul Bebe Costinaș a fost găsit mort lângă o cale ferată, acesta scria cu câteva zile înainte de moartea sa. despre crimele din timpul Revoluției de la Timișoara.

Această tranziție mascată a Securității, combinată cu execuția rapidă a lui Ceaușescu, a întărit continuitatea structurilor din umbră și a îngreunat considerabil democratizarea reală a României, ce avea mai târziu să-i întărească drumul lui Georgescu spre alegeri.

Cine este Călin Georgescu?

Călin Georgescu, născut în 1962, a urmat cursurile Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, iar ulterior s-a specializat în geopolitică și geostrategie la Colegiul Național de Apărare.

A debutat în administrație în 1991, devenind consilier al ministrului mediului Marcian Bleahu, în guvernul Frontului Salvării Naționale. Relația sa cu Bleahu și colaborarea ulterioară cu Mircea Mărița, o altă figură influentă a vremii, i-au deschis calea spre funcții importante.

În 1997-1998, a fost numit secretar general al Ministerului Mediului, unde colaborarea cu Mărița s-a consolidat. Acesta din urmă, cunoscut pentru legăturile sale în cercurile administrative și economice din perioada comunistă, a contribuit la integrarea lui Georgescu în rețelele politice ale tranziției.

În aceeași perioadă, Georgescu a început să fie perceput ca o figură politică emergentă, în special în perioada guvernelor conduse de Ion Iliescu și Adrian Năstase, ale căror politici erau aliniate intereselor Moscovei.

Din 2000 până în 2011, Georgescu a fost director executiv al Centrului Național de Dezvoltare Durabilă (CNDD). Proiectele sale, desfășurate între 1999 și 2008, erau în concordanță cu agenda Clubului de la Roma, organizație elitistă cu influență globală, în cadrul căreia a devenit membru a unui club de prietenie.

Cunoscut pentru ideile sale privind sustenabilitatea, includea figuri proeminente ale tranziției românești, foste figuri acuzate de colaborare cu securitatea ca și Mugur Isărescu, dar și alți politicieni controversați.

Legăturile sale și Clubul de la Roma au atras atât admirație, cât și critici. Mulți au văzut în acestea o aliniere la politici progresiste, alții, o platformă pentru influențele externe în România.

Georgescu a continuat să-și construiască imaginea, fiind propus în 2011 și 2012 drept potențial premier al PNL, însă acesta nu a fost nominalizat în cele din urmă.

Averea lui Călin Georgescu: investigație Rise Project

Familia Georgescu a vândut în 2011 o vilă din Corbeanca pentru 1 milion de euro lui Husein Ozghen, un om de afaceri apropiat de gruparea Radu Mazăre-Nicușor Constantinescu. În aceeași perioadă, părinții lui Georgescu au vândut un apartament din Titan aceluiași cumpărător pentru 100.000 de euro.

Sumele obținute din aceste tranzacții par să fi finanțat achiziții imobiliare în Austria, unde familia Georgescu a cumpărat mai multe proprietăți între 2011 și 2021, valorificându-le ulterior pentru profituri semnificative. Totuși, în declarația de avere a lui Georgescu din 2024, sumele rămase sunt mult mai mici decât veniturile estimate din aceste vânzări.

În Austria, familia Georgescu a cumpărat vile și apartamente, inclusiv o proprietate cu piscină în Günselsdorf, vândută în 2021. După revenirea în România, cuplul a achiziționat mai multe terenuri și o vilă în Mogoșoaia, ultima fiind cumpărată recent pentru 560.000 de euro, o sumă care depășește semnificativ disponibilul declarat.

Deși Rise Project a cerut clarificări, familia Georgescu nu a comentat legăturile cu gruparea Mazăre-Constantinescu sau discrepanțele financiare. Investigația ridică semne de întrebare privind sursele de finanțare și conexiunile din spatele acestor tranzacții.

Această poveste dezvăluie nu doar traseul imobiliar al unui candidat prezidențial, ci și rețelele de influență care continuă să opereze în umbră.

De la periferie la candidatul de turul doi

În 2016, Partidul Social Democrat (PSD) a câștigat alegerile parlamentare cu peste 45% din voturi, formând o majoritate cu sprijinul unei facțiuni desprinse din Partidul Național Liberal (PNL).

Această majoritate i-a permis să promoveze o serie de schimbări controversate, inclusiv măsuri îndreptate împotriva Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și altor structuri din justiție care înregistraseră progrese semnificative în lupta împotriva corupției.

Tot în 2016, în cercurile serviciilor secrete se discuta despre necesitatea unui partid eurosceptic și suveranist, similar celor din Occident, ca o supapă pentru nemulțumirile populare.

Astfel, Sebastian Ghiță, fondatorul România TV, a lansat Partidul România Unită (PRU), avându-l alături ca și susținător pe George Simion.

PRU, inspirat de PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor, nu a reușit să treacă pragul electoral de 5%. În cele din urmă, Ghiță a fugit în Serbia, fiind asociat cu agenți ruși, în timp ce România TV promova personaje din politica moldovenească, precum Marina Tauber, fostă membră a partidului ȘOR.

În aceeași perioadă, organizația lui George Simion, Acțiunea 2012, organiza proteste și campanii unioniste. Însă, după dispariția partidelor pro-unire de pe scena politică, Simion a fost acuzat de implicare într-un complot cu agenții ruși, având scopul de a distruge mișcarea unionistă din interior, conform fostului ministru Șalaru.

Autoritățile ucrainene i-au interzis trecerea în țară, iar ulterior și cele din Republica Moldova. În 2014, mișcările separatiste pro-ruse din Ucraina au început conflictele în regiunile Luhansk, Donetsk, Mariupol și Odesa, iar Rusia a anexat ilegal Crimeea.

Au apărut pe internet pagini de Facebook și site-uri ce doreau unirea Bucovinei de Nord și independența regiunii, iar în 2014 au fost distribuite hărți ce arătau regiunile anexate țărilor învecinate Ucrainei.

Conform informațiilor desecretizate recent de institutia prezidențială, campania media al candidatului Călin Georgescu a fost similară cu cea rusească folosită în Ucraina.

În 2017, PSD a depus o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, marcând tensiuni interne legate de reformele în justiție. Premierul Sorin Grindeanu a sugerat că liderul partidului, Liviu Dragnea, dorea o apropiere diplomatică de Rusia.

Tot atunci, Aleksandr Dughin, supranumit „ideologul lui Putin”, a vizitat România, întâlnindu-se cu figuri precum Adrian Năstase și Dan Puric, promovând o ideologie multipolară și euroasiatică.

O ideologie pan-ortodoxă, ce are ca scop impunerea unei puteri euroasiatice formată din țări ortodoxe, centrate pe Rusia.

În 2018, în contextul Centenarului, a fost înființat oficial Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), condusă de George Simion. Inițial, partidul a adoptat un discurs pro-european și pro-NATO, țintind tinerii naționaliști și unioniști prin campanii intense pe Facebook.

În următorii ani, pe fondul declinului PSD și al migrației taberei naționaliste din acest partid, AUR a câștigat tracțiune.

Declinul PSD

În 2019, PSD a pierdut alegerile europarlamentare, iar taberele din interiorul partidului au început să se destrame, în special după condamnarea lui Liviu Dragnea și pierderea alegerilor prezidențiale de către Viorica Dăncilă.

A început migrarea taberei naționaliste din PSD către AUR sau alipirea acestora pe lângă lideri ai partidului, iar în presă au apărut informații despre intrarea în partid a unor foști securiști, unul dintre ei investigat pentru crime în timpul revoluției. În aceleași luni, a intrat în partid și Ovidiu Hurduzeu, un editorialist al Sputnik.

În 2020, pandemia a oferit AUR o oportunitate de a-și extinde influența, utilizând rețele sociale precum TikTok pentru a-și promova mesajele. La alegerile parlamentare din acel an, AUR a obținut aproape 10% din voturi. Totuși, ascensiunea politică a fost însoțită de controverse.

După intrarea în Parlament, AUR l-a propus ca premier pe Călin Georgescu, iar în presă au apărut declarațiile sale negaționiste despre Holocaust și glorificarea unor figuri istorice precum Ion Antonescu, Nicolae Ceaușescu și Corneliu Zelea Codreanu.

Divergențele interne au dus la îndepărtarea lui Georgescu și la plecarea Dianei Șoșoacă, care și-a fondat propriul partid, SOS România.

De-a lungul timpului, AUR și-a moderat discursul, apropiindu-se de PSD și încercând să evite eticheta de partid extremist, în timp ce liderul George Simion a rămas figura centrală a formațiunii.

Alegerile pentru Cotroceni

Călin Georgescu și-a anunțat candidatura fără să fie un nume foarte vizibil în sondajele inițiale. În primele săptămâni ale campaniei, el a rămas în mare parte necunoscut publicului, fiind trecut în majoritatea sondajelor la secțiunea „alții”.

Popularitatea sa a crescut considerabil datorită unei campanii online bine organizate, care a fost susținută masiv de boti și de grupuri de Telegram formate din tineri plătiți.

Acestea au promovat videoclipuri și mesaje ale lui Georgescu pe rețelele sociale, în special pe TikTok, ajungând rapid la milioane de români.

Mesajele populiste ale lui Georgescu au atins o gamă largă de teme și ideologii – de la naționalism și conservatorism, până la legionarism, comunism și euroscepticism.

Chiar dacă aceste convingeri erau adesea contradictorii, ele au reușit să atragă un segment mare de voturi din partea alegătorilor care se regăseau în aceste curente.

Călin Georgescu înțelegea că, având o prezență mai mică în sondaje, presa nu ar fi fost foarte interesată să-l analizeze sau să dezvăluie în mod detaliat mesajele sale sau convingerile sale.

Astfel, oamenii care urmăreau campania sa pe TikTok nu aveau alte surse de informare competitive la adresa acestuia, iar mass-media nu s-a implicat prea mult în a-l critica sau a dezvălui aspecte din trecutul său.

În aceeași perioadă, Diana Șoșoacă a fost exclusă din cursa electorală, poate pentru a redirecționa voturile spre George Simion, cu ajutorul Curții Constituționale controlate de PSD.

Marcel Ciolacu, liderul PSD, încerca să facă un tur doi similar cu cel din 2000, atunci când Ion Iliescu a reușit să ajungă candidat în fața lui Vadim Tudor, considerat răul mai mic și câștigând alegerile. Președintele spera că folosind aparatul de partid, va putea să obțină voturile necesare în favoarea sa.

Totodată, PSD și AUR ar fi avut posibilitatea de a forma o coaliție guvernamentală după alegerile parlamentare, deși acest scenariu rămânea incert.

Deși mai târziu în sondaje Georgescu a început să-și facă apariția, acestea nu reflectau întotdeauna creșterea reală a susținerii pentru el. Voturile care inițial mergeau către George Simion, de la un electorat naționalist și eurosceptic, au început să fie direcționate către Georgescu, consolidându-i astfel poziția.

Rezultatul final a fost o surpriză pentru mulți: Georgescu a reușit să ajungă în turul doi, obținând peste 20% din voturi, depășind așteptările.

Platforma sa, iar echipa din jurul lui – au întrecut așteptările și au creat un ascendent periculos, care ar putea avea consecințe serioase asupra stabilității democrației și asupra parcursului economic al României post-decembriste. Aceasta a fost o dovadă a impactului semnificativ pe care îl poate avea o campanie online bine coordonată.

Cauzele ascensiunii lui Georgescu

Frustrări sociale și economice: Lipsa locurilor de muncă și a investițiilor în zone defavorizate precum Moldova au adâncit nemulțumirile. Industria națională aproape inexistentă în fostele zone industriale și o tranziție economică deficitară au alimentat scepticismul față de partidele tradiționale și instituțiile europene.

Dezinformarea externă: Răspândirea fake news-usurilor despre drepturile LGBT, tranziția energetică și woke culture, propagate prin social media, a sporit polarizarea și radicalizarea. Rusia a exploatat aceste teme pentru a alimenta neîncrederea în Uniunea Europeană.

Slăbiciunea presei și sondajelor: Ignorarea inițială a candidaturii lui Georgescu de către media și casele de sondaje a permis campaniei sale să se desfășoare necontestată, amplificându-i vizibilitatea.

Concluzie

Ascensiunea lui Călin Georgescu este rezultatul unui amestec toxic de neglijență politică internă, influență externă și exploatarea vulnerabilităților sociale. Reprezentând o continuitate ascunsă a structurilor din perioada comunistă, candidatura sa ridică semne de întrebare privind fragilitatea democrației românești. Turul doi al alegerilor prezidențiale l-a consacrat drept o figură periculoasă pentru viitorul libertăților și al valorilor democratice din România.